Book Lists

Best Selling Books by Andreea

Andreea is the author of Cele doua Mantulese (2015), Male a est (2022), La traversée de nos rêves (2018), Une sociologie électorale des communautés pluriethniques (2013), FLAVIUS ARRIANUS ȘI CEA DE-A DOUA SOFISTICĂ: O PERSPECTIVĂ ASUPRA INTELECTUALILOR GRECI ÎN SECOLUL AL II-LEA P. CHR. (2019).

121 - 160 of 300 results
<< >>

Cele doua Mantulese

release date: Jan 26, 2015
Cele doua Mantulese
Istoria străzii Mântuleasa începe odată cu ridicarea bisericii, ctitorită de familia Manta, în zorii veacului al XVIII-lea. Povestea acestei familii, a mahalalei care ia numele soției lui Manta cupețul, Stanca (sau al surorii lui, Maria, enigma persistă încă), a străzii așa cum o știm astăzi traversează trei secole, iar cartea de față urmărește cum s-au reflectat transformările acestui segment din geografia bucureșteană în existența cotidiană a mântulescenilor. Volumul de față dublează informația istorică, preluată inclusiv din documente inedite, cu elemente de atmosferă, studiul fiind unul de istorie a mentalităților, de sondare a moravurilor, ce mizează totodată pe amănunte de epocă, în încercarea de a recrea atmosfera unor veacuri trecute. Nu în ultimul rând, cartea urmărește sursele mitologiei bucureștene valorificate de Mircea Eliade în câteva dintre prozele sale scurte.

Male a est

release date: Jan 01, 2022
Male a est
Een Roemeense moeder en haar twee dochters blijven thuis achter nadat hun man en vader als arbeidsmigrant naar Italië vertrokken is.

La traversée de nos rêves

release date: Sep 12, 2018
La traversée de nos rêves
Bucarest, été 1986. La Roumanie de Ceau escu n’a jamais semblé aussi proche de l’implosion. Censure, arrestations arbitraires, privations...La dictature resserre son étau, et chaque jour les opposants au régime s’organisent. Parmi les étudiants, la ferveur est à son comble : il faut lutter, sans alternative. Avides de liberté plus que de révolution, Andrei et Silvia ont aussitôt noué une amitié instinctive, évidente. Reste qu’ils ont le sentiment d’avoir 20 ans au mauvais endroit, au mauvais moment : musicien prodige et fantasque, lui doit vivre ses amours clandestinement pour éviter la prison. Ténébreuse, passionnée, elle est major de sa promotion dans l’indifférence totale de ses parents, dont l’ambition est de la marier – de préférence à un communiste bien né. Quand le régime se durcit au point de briser leurs rêves, Andrei et Sylvia décident donc de fuir vers l’Ouest. Qu’importent la peur et le danger, tant qu’ils sont ensemble. Mais la tragédie de l’Histoire les sépare aussitôt, et chacun se retrouve seul, face à un futur incertain... Les âmes soeurs finissent-elles par se retrouver quand elles savent attendre ?

Une sociologie électorale des communautés pluriethniques

release date: Jan 01, 2013
Une sociologie électorale des communautés pluriethniques
Quelle est l''influence du facteur ethnolinguistique sur le comportement électoral ? Afin de répondre à cette question, deux grandes pistes de recherche ont été suivies : d''une part, l''élaboration d''un tableau des comportements électoraux dans les communautés plurilinguistiques et, d''autre part, la construction d''un nouveau modèle d''analyse, capable de restituer la complexité du phénomène du vote dans les pays ayant connu une longue mixité culturelle.

FLAVIUS ARRIANUS ȘI CEA DE-A DOUA SOFISTICĂ: O PERSPECTIVĂ ASUPRA INTELECTUALILOR GRECI ÎN SECOLUL AL II-LEA P. CHR.

release date: Jan 01, 2019
FLAVIUS ARRIANUS ȘI CEA DE-A DOUA SOFISTICĂ: O PERSPECTIVĂ ASUPRA INTELECTUALILOR GRECI ÎN SECOLUL AL II-LEA P. CHR.
Inovația demersului propus constă în relaționarea aspectelor biografice și preferințelor tematice ale lui Arrianus cu tendințele recurente printre reprezentanții celei de-a doua sofistici.

Dictionar de locuri literare bucurestene

release date: Oct 28, 2021
Dictionar de locuri literare bucurestene
Bestseller Gaudeamus 2019 Cu hărţi originale de Rareş Ionaşcu Dicţionarul de locuri literare bucureştene explorează toposuri şi legende urbane privite cu ochii, bătute cu pasul şi întipărite în memoria personajelor: Calea Victoriei, Pe strada Mântuleasa, Craii de Curtea-Veche, Şoseaua Virtuţii, Calea Văcăreşti, Hotel Universal, Gara de Est… Dincolo de nomenclatorul străzilor, sunt repertoriate monumente, gări, intersecţii, parcuri, pieţe, cafenele, cârciumi, hoteluri, cinematografe, ba chiar tarabe de anticari ori chioşcuri de ziare – fiecare dintre ele reprezentând un reper, un nod în reţeaua simbolică a oraşului. Reale ori fictive, străzile, aleile, bulevardele se bifurcă şi îşi răspund, dând naştere la o serie de povești interconectate: din Amzei în Romană, de la Ateneu până în Herăstrău, din Cotroceni până în Dudeşti, traiectoriile personajelor desenează o hartă virtuală a Bucureștiului, cu ajutorul căreia cititorul se poate orienta în preumblările sale urbane şi romaneşti. Cu puţină imaginaţie, i-am putea zări pe Paşadia, bietul Ioanide şi Ştefan Gheorghidiu aşezaţi la aceeaşi masă la Capşa, în vreme ce doamna T. şi Elena Drăgănescu schimbă impresii într-un separeu la Athénée Palace, iar Dania, Aneta Pascu şi Emilia Răchitaru ies braţ la braţ de la un film programat la Capitol.

Dincolo de noapte și zi

Dincolo de noapte și zi
"O veche tradiție populară spune că cel ce moare de moarte violentă nu pleacă de aici până când nu i-ar fi venit timpul. Rămâne blocat între lumi, speriat și plin de ură și așa se nasc strigoii. E, cu Sila nu a fost așa... A fost cu mine! Am fost amândoi, până la capăt..." Diferențele sociale mereu au creat fascinație. Luna, o fată bogată, crescută în tot ce are mai bun lumea de oferit, ajunge să îl cunoască pe Sila, un băiat fără trecut și fără viitor. Cei doi pornesc într-o aventură în doi în care cunosc lumea și se cunosc pe ei cu adevărat. Dragostea dintre ei e îndeajuns de puternică încât să treacă peste tot. Chiar și peste moarte.

Gegeneinander – Nebeneinander – Miteinander

release date: Feb 10, 2023
Gegeneinander – Nebeneinander – Miteinander
Die Bukowina ist ein Musterbeispiel der kulturellen Vielfalt in der Habsburgermonarchie. Andreea Odoviciuc zeigt, wie sich hier, an der Peripherie, die Chancen und Probleme einer multikulturellen Gesellschaft verdichteten. Vor dem Hintergrund von Selbstbehauptung und Nationenbildung in der Monarchie war die Sprachenfrage zentral. Die Sprache als Symbol nationaler Kultur einte die ethnischen Gruppen im Innern. Als politisches Instrument diente sie hingegen der Abgrenzung voneinander. Das gilt insbesondere für das Rumänische in der Bukowina. Die Autorin verdeutlicht den großen Einfluss von Mehrsprachigkeit und ständigem Sprachkontakt auf die Entwicklung und Dynamik des Rumänischen. Sie analysiert zudem die ambivalente Rolle der umfangreichen Übersetzungstätigkeit zwischen 1848 und 1918. Einerseits war sie die Basis eines breiten kulturellen Austauschs. Andererseits wurde so das Erlernen der deutschen Sprache – der lingua franca der Bukowiner – für die Rumänen zunehmend überflüssig. Ihre Distanzierung zur Staatsmacht und zu den anderen Ethnien war die Folge.

Jurnal de iubire

release date: Feb 04, 2025
Jurnal de iubire
„Jurnal de iubire” – O poveste emoționantă despre dragoste, regăsire și schimbare Într-o lume plină de întorsături neașteptate, „Jurnal de iubire” aduce în prim-plan povestea fascinantă dintre Ema și Sergiu, două suflete care învață ce înseamnă cu adevărat să iubești și să te lași iubit. După ani de prietenie și o perioadă lungă de distanțare, cei doi se întâlnesc din nou, dar nu mai sunt aceleași persoane. Sergiu, un artist aflat pe cale de afirmare, nu se aștepta să o regăsească pe Ema ca pe o femeie fermecătoare și o artistă surprinzătoare. Vocea și prezența ei de pe scenă, dar și farmecul natural, îl cuceresc într-o seară neașteptată. O poveste despre transformarea unei relații și cum dragostea adevărată poate înflori chiar și în cele mai neașteptate momente. În mijlocul dorințelor și al visurilor, Ema și Sergiu înfruntă provocările unei iubiri care nu se lasă ușor stăpânită. „Jurnal de iubire” este o explorare a întregii palete de emoții care definesc o relație: dorință, îndoieli, regăsire și sacrificii. În paginile acestei cărți vei descoperi o poveste profundă despre dorința de a fi fericit și despre cum, uneori, destinul te aduce în fața unei iubiri pe care nu ai știut că o aștepți. Dacă ai tânjit după o iubire adevărată, plină de pasiune și sensibilitate, „Jurnal de iubire” îți va răscoli inima și îți va reaminti că iubirea poate înflori atunci când te aștepți mai puțin.

Mihai Eminescu par le truchement de Mihail Bantaș / Mihai Eminescu în tălmăcirea lui Mihail Bantaș

release date: Dec 31, 2022
Mihai Eminescu par le truchement de Mihail Bantaș / Mihai Eminescu în tălmăcirea lui Mihail Bantaș
Le florilège inclut onze traductions remarquables de l’œuvre du poète national roumain Mihai Eminescu (1850-1889), dont celle du poème « Luceafărul (= Vesper) » (https://ro.wikipedia.org/wiki/Luceaf%C4%83rul), homologué comme le plus long poème d’amour (98 quatrains), ainsi que des témoignages délivrés par les professeurs Octavian Gheorghiu PhD et Pandele Olteanu PhD (https://ro.wikipedia.org/wiki/Pandele_Olteanu). Témoignages MIHAIL BANTAȘ (1890-1959). professeur, poète, traducteur Si frêle À mes critiques Je suis loin de toi Des centaines de navires L’Etoile Vesper Mélancolie Soir sur la colline Minuit Solitude Tu t’en vas Articles, mentions critiques et notes biobibliographiques (en roumain) ••• Mărturii MIHAIL BANTAȘ (1890-1959), profesor, poet, traducător Atât de fragedă Criticilor mei Departe sunt de tine Dintre sute de catarge La steaua Luceafărul Melancolie Sara pe deal Se bate miezul nopții Singurătate Te duci Articole, mențiuni critice și note biobibliografice (în română)

Nerezonabil

release date: Oct 04, 2024
Nerezonabil
Andreea Roșca: Acum mai mult de zece ani am început o călătorie în mintea, în sufletul și în psihologia unor oameni care mi s-au părut atunci – și mi se par și astăzi – remarcabili. De-a lungul a sute de conversații, mare parte dintre ele publice, mi s-a dezvăluit o întreagă lume de credințe, decizii, feluri de a fi și de a gândi care făcea posibilă performanța acestor oameni pe care îi admiram. Fără să-mi dau seama de la început, am fost mereu fascinată de o idee mai mare, de o curiozitate continuă în fața unei întrebări care nu a încetat să mă anime: cum e posibil să creezi ceva din nimic? Și cum putem deveni, fiecare dintre noi, mai buni în a crea o viață, o carieră, un proiect, o idee pe măsura aspirațiilor și a potențialului nostru? Aceasta nu este o carte cu soluții. Dar principiile pe care le veți întâlni în aceste pagini sunt transferabile. În timp, am început să le intuiesc și să le recunosc ca o matrice nevăzută, care conduce alegerile și devenirea unor oameni din domenii foarte diferite, pe care-i considerăm de succes. Unul dintre lucrurile comune este că, la un moment dat, au fost nerezonabili în decizia lor de a construi o carieră și o viață în acord cu ceea își doresc.

Cadavrul din bibliotecă

release date: Jan 01, 1999

Curţile bucureştene - potenţialul ascuns al morfologiei urbane

release date: Jan 01, 2021
121 - 160 of 300 results
<< >>


  • Aboutread.com makes it one-click away to discover great books from local library by linking books/movies to your library catalog search.

  • Copyright © 2026 Aboutread.com