Best Selling Books by Annie Ernaux

"Anne a quinze ans. Elle traîne son ennui au seuil de grandes vacances sans horizon dans le pavillon de ses parents. Par l''intermédiaire de sa meilleure amie, elle rencontre Mathieu, étudiant, moniteur durant l''été dans une colonie de vacances. Avec lui elle fait l''amour pour la première fois. Il la rejette brutalement lorsqu''il apprend qu''elle est allée avec Yan. À la rentrée, au lycée, elle se renferme, renvoyée à la solitude. Roman âpre, juste, d''une adolescente en quête de sens et de liberté, Ce qu''ils disent ou rien préfigure, quarante ans plus tôt, Mémoire de fille."--Page 4 of cover.

I samband med utgivningen av Åren publicerar Norstedts två av Annie Ernaux tidiga böcker i en klassikerutgåva. Dessa två texter om författarens föräldrar ger en förhistoria till den tid som beskrivs i Åren, författarens egen livsteckning. Annie Ernaux far dog exakt två månader efter att hon tagit lärarexamen. I Min far närmar hon sig fadern - denna outbildade, hårt arbetande, känslokalla man - och den skam han bar med sig sedan barndomens fattigdom och utsatthet, i ett Frankrike som känns oerhört avlägset, men som faktiskt bara ligger två generationer bort. Kvinnan är en gripande uppgörelse med mödrar och döttrar, ungdom och åldrande, drömmar och verklighet. När författarens mor dör i alzheimers påbörjar hon en resa bakåt i tiden och för att försöka fånga den riktiga kvinnan, hon som existerade oberoende av dottern.

Um dos livros de Annie Ernaux mais adorados pela crítica e pelo público, Paixão simples é também um dos mais ambiciosos por sua tentativa de dar conta da radicalidade da experiência de se apaixonar. Nas breves páginas deste relato profundamente humano, publicado pela primeira vez em 1992, a vencedora do prêmio Nobel de 2022 esmiúça o estado de enamoramento absoluto que experimentou quando, já divorciada e mãe de dois filhos crescidos, viveu um relacionamento com um homem casado. Durante os meses em que se relacionou com A., toda a existência da autora foi regida por um novo signo, que ela disseca com precisão e franqueza. "Graças a ele", afirma, "eu me aproximei do limite que me separa do outro, a ponto de às vezes imaginar que iria chegar do outro lado". Essa proximidade do limiar, tão própria do sujeito apaixonado, assume formas variadas no relato. A primeira fronteira a ser deixada para trás é a da razão, que cede espaço ao pensamento mágico por meio do qual se manifesta a expectativa agonizante de ser correspondida. Cada evento, palavra ou pessoa ao redor só tem interesse para Ernaux na medida em que a faz pensar em A. Cada minuto longe dele é uma espera que transcorre de forma diversa do ritmo da vida real. Tema recorrente na obra da escritora, o tempo em Paixão simples não obedece à lógica ou à História. "Para mim não havia essa cronologia em nossa relação, eu só conhecia a presença ou a ausência", eis o aspecto radical da paixão. Uma vez terminada a relação, o tempo entra em cena novamente, desta vez como índice do rastro deixado por um acontecimento marcante: "Estava sempre calculando, ''há duas semanas, cinco semanas, ele foi embora'', e ''no ano passado, nessa data, eu estava aqui, fazendo isso e aquilo''" [...]. Pensava que era muito estreito o limiar entre essa reconstituição e uma alucinação, entre a memória e a loucura". Verdadeira anatomia da alma apaixonada, este livro é também uma reflexão sobre o poder da escrita e um elogio ao luxo que é viver um grande amor.

Cuando nos salimos del camino marcado, las distancias con quienes nos rodean a veces son insuperables. En abril de 1967, la autora y protagonista, por entonces joven aspirante a profesora de secundaria, supera el examen de capacitación en un liceo de Lyon para orgullo (y recelo) de su padre, antiguo obrero que, procedente del medio rural y tras trabajar duramente, ha acabado convertido en propietario de un pequeño comercio en las provincias. Para ese padre, todo eso significa otro paso adelante en su difícil ascenso social; sin embargo, poco le dura esta satisfacción, ya que fallece dos meses después. Padre e hija han traspasado sus respectivos «lugares» dentro de la sociedad. Pero se han mirado entre sí con suspicacia, y la distancia entre ambos ha ido tornándose cada vez más dolorosa. El lugar se centra, pues, no sólo en los complejos y prejuicios, los usos y las normas de comportamiento de un segmento social de límites difusos, cuyo espejo es la culta y educada burguesía urbana, sino también en la dificultad de habitar en un espacio propio dentro de la sociedad.

Premiul Nobel pentru Literatură 2022 „Un monument închinat pasiunilor care sfidează orice explicație simplă." The New York Times Book Review Anulând granițele dintre ficțiune și memorialistică, naratoarea anonimă din Pasiune simplă documentează reacțiile, dorințele, umilințele unei femei consumate timp de doi ani de pasiunea pentru un străin căsătorit. Fiecare cuvânt, întâmplare ori persoană ceu00adi iese în cale îi prilejuiește o legătură cu cel iubit ori îi provoacă o indiferență glacială. Nu există cale de mijloc, așa cum luciditatea extremă nu oferă scăpare din fața acestei pasiuni mistuitoare. În Confesiunea adolescentei, naratoarea readuce la viață vara anului 1958, când su00ad-a dăruit pentru prima oară unui bărbat. Abia împlinise 18 ani, iar bărbatul a preferat su00ad-o uite și să-u00adși continue viața ca și când nimic nu s-u00adar fi întâmplat. După 50 de ani, scriitoarea își dă seama că s-u00adar putea întoarce la fata de atunci, pe care încercase din răsputeri su00ad-o uite. În cursul acestui proces, va descoperi că acea fată care fusese cândva este originea vitală, violentă și dureroasă a identității ei de scriitoare. „Succesul nu înseamnă mai nimic pentru mine. Nu are aproape nicio influență asupra a ceea ce fac sau asupra felului în care mă privesc pe mine însămi. Trăiesc pentru a scrie. Mare parte a timpului scriu aici, în casa mea. Câteodată mă întreb dacă nu cumva am ratat ceva subordonând totul scrisului. Dar poate acesta e motivul pentru care mă aflu aici." Annie Ernaux „Annie Ernaux este autoarea uneia dintre cele mai importante opere din literatura franceză." Édouard Louis „Annie Ernaux este o memorialistă atipică: își abordează memoria cu neîncredere... Ea nu dezgroapă trecutul, nu afirmă că ar avea acces la el, ci mai curând îl accesează selectiv." Madeleine Schwartz, The New Yorker „Încă o explorare plină de emoție, de onestitate neînfricată a dorinței feminine, a rușinii și a pasiunii intelectuale, purtând semnătura incomparabilei Annie Ernaux." Sigrid Nunez

Una escena familiar, y sus consecuencias perturbadoras, diseccionadas por la autora que ha hecho de su vida materia literaria. En 1952, cuando Annie Ernaux tenía doce años, su padre quiso matar a su madre un domingo de junio, a primera hora de la tarde. Años después, esa escena se le presenta a la autora tan diáfanamente cruel como el día en que la vivió. Como en tantas otras familias, sus padres, que se odian entre sí, adoran en cambio a la niña, por lo que, mientras pasan los días y el olvido invade el hogar, el recuerdo de aquel domingo parece convertirse en un mal sueño. Sin embargo esa escena cambió para siempre a la autora: aquella niña y su familia «habían dejado de ser gente decente», y todo había pasado a ser vergonzoso. Annie Ernaux recorre desde los códigos de conducta y las normas sociales que imperaban en su entorno, hasta las noticias del momento, las expresiones más usadas o el temor que infundían las grandes ciudades, para calibrar con exactitud hasta qué punto lo ocurrido la hicieron sentirse indigna.

La pasión amorosa observada con lucidez por una de las autoras francesas más reconocidas de la actualidad. «A partir del mes de septiembre del año pasado, no hice otra cosa que esperar a un hombre : que me llamara y que viniera a verme»; así empieza la historia sobre la pasión de una mujer culta, inteligente, económicamente independiente, divorciada y con hijos ya mayores, que pierde la cabeza por un diplomático de un país del Este «que cultiva su parecido con Alain Delon» y siente especial debilidad por la buena ropa y los coches aparatosos. Si el tema que da lugar a esta novela es aparentemente trivial, no lo es en absoluto la vida que lo alienta. Muy pocas veces antes se había hablado con tan descarnado descaro, por ejemplo, del sexo masculino o del deseo que idiotiza, que trastoca. La escritura aséptica y desnuda de Annie Ernaux consigue introducirnos, con la precisión de un entomólogo que observa un insecto, en el febril, extasiado y devastador desvarío que cualquier mujer —¿y cualquier hombre?—, en cualquier lugar del mundo, ha experimentado sin duda al menos una vez en su vida.

Ce journal va conduire l''héroïne à la mort de sa mère, atteinte de la maladie d''Alzheimer.

Cinco anos depois de recompor a vida e a trajetória do pai em "O lugar", Annie Ernaux retorna à autossociobiografia, gênero que inaugurou e que a consagrou, para narrar as memórias que guarda de sua mãe, escritas nos meses seguintes à morte dela. Com a tarefa de articular uma narrativa "entre o familiar e o social, o mito e a história", Ernaux parte da mesma "linguagem neutra" de outros livros para escrever sobre a própria mãe, mas também sobre a vida de uma mulher. No entanto, a dor e a fragilidade do luto alteram essa equação de forma sutil, porém fundamental: em contato com a perda materna, o estilo seco assume um contorno visceral que vai direto ao coração das lembranças. À flor da pele, ela atenta para as muitas facetas da dor, desde as mais ínfimas. "Alguns pensamentos deixam um buraco em mim: pela primeira vez, ela não vai ver a primavera." Apesar disso, reconhece a dimensão social de seu luto: "perdi o último vínculo com o mundo do qual vim". Nascida no início do século 20, sua mãe foi operária desde os doze anos. Tinha orgulho do ofício e de buscar a independência. "Ir longe", assim Ernaux define o princípio que regeu a vida dessa mulher. Depois de se casar, abriu com o marido o café-mercearia onde trabalhou até a terceira idade. Leitora voraz e aberta para o mundo, estimulava os estudos da filha na tentativa de lhe prover o que nunca tivera. Quando, já viúva, vai viver com Ernaux e os netos, mãe e filha experimentam nas miudezas do cotidiano a distância que a ascensão social da filha singrou entre as duas. Com precisão cirúrgica, a autora recupera os detalhes dos gestos maternos, as expressões, a inquietude e a vivacidade que a mãe manteve até o fim da vida, numa casa de repouso, já acometida pelo Alzheimer. Sóbrio e comovente, este livro é peça central no quebra-cabeças do projeto da autora de escrever a vida. Nele é possível acompanhar não só a trajetória de uma mulher da classe trabalhadora, mas os sentimentos viscerais de sua filha: amor, ódio, admiração, ternura, culpa e um vínculo inabalável.

Aos dezessete anos, a jovem Annie deixa sua cidade natal para trabalhar como monitora numa colônia de férias na Normandia. É ali que vive sua primeira experiência sexual, em uma noite que deixaria nela uma marca indelével. Em Memória de menina, mais de cinquenta anos depois, Ernaux mergulha no verão de 1958 para tentar acessar aquilo que gostaria de esquecer, mas que sabe estar na origem de quem ela se tornou, e também de seu trabalho como escritora. Com minúcia, ela tenta reconstruir a si mesma e o contexto da época para chegar ao coração da experiência tal como a viveu, e que a assombrará por tanto tempo. "Aquela menina de 58, que passados cinquenta anos é capaz de surgir e provocar um colapso interior, vive, portanto, em mim com sua presença escondida, irredutível. Se o real é aquilo que age, produz efeitos, segundo a definição do dicionário, essa menina não sou eu, mas ela é o real em mim. Uma espécie de presença real." É assim que Ernaux se dedica a alguns dos temas mais dolorosos de sua obra, decorrências da memória primordial que dá nome ao livro. Depois daquela noite, ela testemunhará no próprio corpo os efeitos do trauma: a interrupção súbita da menstruação e um transtorno alimentar — numa época em que não havia com o que nomeá-lo. A isso se somam outras dificuldades comuns às jovens de seu tempo: uma dolorosa tomada de consciência e internalização do seu lugar na sociedade, expressa no abandono das ambições acadêmicas e em angústias quanto ao futuro profissional. Ao mesmo tempo, a jovem Ernaux descobre O segundo sexo, de Simone de Beauvoir, e a dimensão política de seus problemas pessoais. Lemos o seu despertar para o feminismo, que a ajuda a encarar, mesmo que com limitações, sua condição: "ter recebido as chaves para entender a vergonha não confere o poder de apagá-la". Atenta à forma como os fatos históricos e as experiências vividas depois do verão de 1958 moldam sua visão sobre a época, Ernaux empreende uma das incursões mais profundas de sua constante reflexão sobre a temporalidade, fazendo de Memória de menina um ponto luminoso de sua obra.

Seneler çeşitli imgeler, fotoğraflar, dönemin gazete haberleri, popüler şarkıları, filmleri, reklamları, sloganları, siyasi gelişmelerinden hareketle 1940’lardan 2000''li yıllara uzanan deneysel bir metin, bir tür toplumsal kronik. En mahrem anılarına, hayatındaki önemli dönemeçlere kendi kuşağının hikâyesini de dahil edip tarihin kaydını tutan ve bunu yaparken klasikleşmiş otobiyografi yazınının dışına çıkan Ernaux, anlatının merkezine kendini koymaktan bilhassa kaçınıp bireysel tarihiyle kolektif tarihi bir araya getiriyor. Sınıf çatışması, kadın çalışmaları gibi konulara da yer vererek toplumsal bir bellek yazını oluşturuyor. “Okumanız gereken en iyi kitaplardan biri.” Deborah Levy “Seneler yalnızca otobiyografi yazını için değil, sanat için de devrim niteliğinde.” John Banville

Premiul Nobel pentru literatură 2022 „Tot trecutul este necesar pentru a iubi prezentul.“ Annie Ernaux De-a lungul câtorva zeci de pagini, Annie Ernaux recreează, prin intermediul unei relații cu un student mai tânăr cu trei decenii decât ea, „fata scandaloasă“ pe care a întrupat-o în tinerețe. Este o nouă versiune a scriitoarei, care-i îngăduie mai curând să analizeze trecutul decât să trăiască prezentul: femeia matură care ține de mână un bărbat mult mai tânăr este la fel de izolată și de „interpretată“ de societate cum fusese tânăra care își pierduse virginitatea cu decenii în urmă. Prezentul și trecutul se rescriu reciproc, se potențează și-și acordă noi modalități de interpretare. Paginile de Fotojurnal ce însoțesc microromanul așază această imagine a prezentului în rama memoriei revizitate. „O carte sublimă.“ Elle „Acum treizeci de ani, m-aș fi ferit de el. Pe atunci nu voiam să găsesc într-un băiat semnele originii mele modeste, tot ce consideram că este «de neam prost» și despre care știam că se aflase în mine.“ Annie Ernaux „Încă o dată, opera lui Annie Ernaux pare a fi un studiu riguros al vieții, dar și un experiment.“ Caroline Montpetit, Le Devoir „Proza lui Annie Ernaux taie până la os.“ The Guardian Annie Ernaux (n. 1940) s-a născut în Normandia, unde și-a petrecut copilăria și prima tinerețe. A urmat studiile superioare la Rouen, Bordeaux și Grenoble. A fost, până în anul 2000, profesoară de ciclu gimnazial secundar, construindu-și în același timp o impresionantă carieră literară. A primit cele mai importante distincții pentru literatură atât în Franța, cât și în străinătate (Prix Marguerite Yourcenar, Prix Renaudot, Premio Strega, Premio Formentor, Premio Gregor von Rezzori), iar din luna octombrie a anului 2022 este laureata Premiului Nobel pentru Literatură. Este singura autoare a cărei operă a fost publicată în prestigioasa serie Quarto a Gallimard în timpul vieții sale. În colecția Anansi. World Fiction urmează să apară L’Autre fille și L’Écriture comme un couteau.

Premiul Nobel pentru Literatură 2022 „Una dintre cele mai bune cărți pe care le vei citi vreodată!" Deborah Levy La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii. Cu acest roman total, care s-a sedimentat de-a lungul a trei decenii, Annie Ernaux își exploatează în mod magistral întreaga memorie." Le Monde „Anii constituie o revoluție, nu doar în arta autobiografiei, ci și în artă pur și simplu. Cartea lui Annie Ernaux îmbină memoriile, visele, faptele și meditațiile într-o evocare unică a vremurilor în care am trăit și încă trăim." John Banville „Anii este o meditație filosofică scrisă în ritmul unei curse nebunești de-a lungul deceniilor." Kapka Kassabova „Una dintre foarte puținele cărți cu adevărat mari din literatura contemporană." Emmanuel Carrère

Dit boek is een collectieve autobiografie van onze tijd. Het vertelt het verhaal over de periode 1941-2006 door de lens van het geheugen, van tegenwoordige en herinnerde indrukken, culturele gewoonten, taal, foto’s, boeken, liedjes, radio, televisie, reclame en krantenkoppen. Annie Ernaux slaagt erin een vorm te vinden die zowel subjectief als onpersoonlijk, particulier als collectief is, een nieuw genre in feite, dat beoogt het verleden te vangen. Als vermenging van autobiografische fictie en sociologie is De jaren ‘een Op zoek naar de verloren tijd van ons tijdperk van mediadominantie en consumentisme’ (The New York Times), een monumentale bijdrage aan de twintigste-eeuwse Franse geschiedenis zoals weerspiegeld in het leven van één vrouw.

Roman d''autofiction.

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2022 „În aceste pagini pline de curaj, Annie Ernaux își arată din plin talentul inimitabil.“ - Le Monde Yvetot, o duminică de august din anul 1950. Annie are zece ani și se joacă de-a prinselea cu o altă fetiță, în bătaia soarelui, pe aleea de pietriș din rue de l’École. Mama ei iese din magazinul alimentar ca să stea la taclale cu o clientă. Cele două femei vorbesc cu glas scăzut, dar la urechile lui Annie ajung frânturi de vorbe care-i vor rămâne pentru totdeauna în memorie. Înainte ca Annie să se nască, părinții ei mai avuseseră o fiică. Aceasta a murit de difterie la vârsta de șase ani, iar părinții nu vor mai vorbi niciodată despre ea în prezența lui Annie, care, ca sub puterea unui blestem, amuțește întrebările care o macină. Dar chiar și această tăcere creează o narațiune ce dă chip fetiței dispărute, care joacă un rol în identitatea scriitoarei. Așa se naște Cealaltă fifiică, o lungă scrisoare-confesiune către sora necunoscută, inspirată din Scrisoare către tata a lui Franz Kafka. „O carte abruptă, tăioasă, tulburătoare. Frazele sunt construite în jurul absenței ca în jurul unui eu invizibil.“ - Le Nouvel Obs „Mai mult decât o carte despre locul gol lăsat de sora dispărută, Cealaltă fiică este, indirect, o cheie către întreaga operă a lui Annie Ernaux.“ - Die Welt „Poetică și aspră, dar niciodată sentimentală, cu această frumoasă meditație asupra durerii va rezona oricine încearcă să înțeleagă o mare pierdere petrecută în propria viață.“ - Publishers Weekly Annie Ernaux (n. 1940) s-a născut în Normandia, unde și-a petrecut copilăria și prima tinerețe. A urmat studiile superioare la Rouen, Bordeaux și Grenoble. A fost, până în anul 2000, profesoară de ciclu gimnazial secundar, construindu-și simultan o impresionantă carieră literară. A primit cele mai importante distincții pentru literatură atât în Franța, cât și în străinătate (Prix Marguerite Yourcenar, Prix Renaudot, Premio Strega, Prix Formentor, Premio Gregor von Rezzori), iar din luna octombrie a anului 2022 este laureata Premiului Nobel pentru Literatură. Este singura scriitoare a cărei operă a fost publicată în prestigioasa serie Quarto a Gallimard în timpul vieții. În Anansi. World Fiction au apărut: Locul. Evenimentul; Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei; Tânărul. Fotojurnal; Anii.

"Em 1963, Annie Ernaux, então uma estudante de 23 anos, engravida do namorado que acabara de conhecer. Sem poder contar com o apoio dele ou da própria família numa época em que o aborto era ilegal na França, ela vive praticamente sozinha o acontecimento que tenta destrinchar neste livro quarenta anos depois, quando já é uma das principais escritoras de seu país. Com a ajuda de entradas de seu diário e de memórias há muito guardadas, Ernaux reconstrói seu périplo solitário para realizar um aborto clandestino. Ao refletir sobre a onipresença da lei e seu imperativo sobre o corpo feminino, Ernaux nos apresenta mais uma face da mescla indissociável do íntimo e do coletivo tão característica de todo o seu percurso literário. Quando por fim encontra uma “fazedora de anjos” disposta a realizar o serviço, a jovem acaba na ala de emergência de um hospital. Anos se passam sem que ela tenha coragem de revisitar o episódio. Em sua relação radical com a escrita, porém, Ernaux encontra o caminho para falar publicamente de seu aborto e fazer da literatura uma profissão de fé, que comove pela honestidade cortante: “o verdadeiro objetivo da minha vida talvez seja apenas este: que meu corpo, minhas sensações e meus pensamentos se tornem escrita, isto é, algo inteligível e geral, minha existência completamente dissolvida na cabeça e na vida dos outros".--