New Releases by Annie Ernaux

En 1952, cuando Annie Ernaux tenía doce años, su padre quiso matar a su madre un domingo de junio, a primera hora de la tarde. Años después, esa escena se le presenta a la autora tan diáfanamente cruel como el día en que la vivió. Como en tantas otras familias, sus padres, que se odian entre sí, adoran en cambio a la niña, por lo que, mientras pasan los días y el olvido invade el hogar, el recuerdo de aquel domingo parece convertirse en un mal sueño. Sin embargo esa escena cambió para siempre a la autora: aquella niña y su familia «habían dejado de ser gente decente», y todo había pasado a ser vergonzoso. Annie Ernaux recorre desde los códigos de conducta y las normas sociales que imperaban en su entorno, hasta las noticias del momento, las expresiones más usadas o el temor que infundían las grandes ciudades, para calibrar con exactitud hasta qué punto lo ocurrido la hicieron sentirse indigna.

PREMIUL NOBEL PENTRU LITERATURĂ 2022 „În aceste pagini pline de curaj, Annie Ernaux își arată din plin talentul inimitabil.“ - Le Monde Yvetot, o duminică de august din anul 1950. Annie are zece ani și se joacă de-a prinselea cu o altă fetiță, în bătaia soarelui, pe aleea de pietriș din rue de l’École. Mama ei iese din magazinul alimentar ca să stea la taclale cu o clientă. Cele două femei vorbesc cu glas scăzut, dar la urechile lui Annie ajung frânturi de vorbe care-i vor rămâne pentru totdeauna în memorie. Înainte ca Annie să se nască, părinții ei mai avuseseră o fiică. Aceasta a murit de difterie la vârsta de șase ani, iar părinții nu vor mai vorbi niciodată despre ea în prezența lui Annie, care, ca sub puterea unui blestem, amuțește întrebările care o macină. Dar chiar și această tăcere creează o narațiune ce dă chip fetiței dispărute, care joacă un rol în identitatea scriitoarei. Așa se naște Cealaltă fifiică, o lungă scrisoare-confesiune către sora necunoscută, inspirată din Scrisoare către tata a lui Franz Kafka. „O carte abruptă, tăioasă, tulburătoare. Frazele sunt construite în jurul absenței ca în jurul unui eu invizibil.“ - Le Nouvel Obs „Mai mult decât o carte despre locul gol lăsat de sora dispărută, Cealaltă fiică este, indirect, o cheie către întreaga operă a lui Annie Ernaux.“ - Die Welt „Poetică și aspră, dar niciodată sentimentală, cu această frumoasă meditație asupra durerii va rezona oricine încearcă să înțeleagă o mare pierdere petrecută în propria viață.“ - Publishers Weekly Annie Ernaux (n. 1940) s-a născut în Normandia, unde și-a petrecut copilăria și prima tinerețe. A urmat studiile superioare la Rouen, Bordeaux și Grenoble. A fost, până în anul 2000, profesoară de ciclu gimnazial secundar, construindu-și simultan o impresionantă carieră literară. A primit cele mai importante distincții pentru literatură atât în Franța, cât și în străinătate (Prix Marguerite Yourcenar, Prix Renaudot, Premio Strega, Prix Formentor, Premio Gregor von Rezzori), iar din luna octombrie a anului 2022 este laureata Premiului Nobel pentru Literatură. Este singura scriitoare a cărei operă a fost publicată în prestigioasa serie Quarto a Gallimard în timpul vieții. În Anansi. World Fiction au apărut: Locul. Evenimentul; Pasiune simplă. Confesiunea adolescentei; Tânărul. Fotojurnal; Anii.

WINNER OF THE 2022 NOBEL PRIZE IN LITERATURE Annie Ernaux’s profound investigation into the life of her mysterious older sister, who died at six, two years before Annie was born. In the summer of 1950, when Annie Ernaux is ten, she inadvertently learns she had a sister who died at six, two years before her own birth. Having believed she was an only child, she learns that she has replaced another daughter—“the little saint,” “the absent one in every conversation,” who lives on in Annie’s parents’ wordless grief. Taking the form of a letter to the unknown sister, The Other Girl was published in French in 2011 as part of the Affranchis collection (published by les éditions du Nil), which invited writers to compose “the letter they’d never written,” inspired by Kafka’s Letter to His Father. “I had to come to terms with this mysterious inconsistency: you, the good girl, were not saved, but I, the demon, survived. More than survived, was miraculously saved. So you had to die at six for me to come into the world and be saved.” The Other Girl by the 2022 Nobel Laureate appears now for the first time in an English language version, adding a necessary and wondrous piece to the great and ongoing puzzle that is the oeuvre of one of our greatest living writers, Annie Ernaux.

Aos dezessete anos, a jovem Annie deixa sua cidade natal para trabalhar como monitora numa colônia de férias na Normandia. É ali que vive sua primeira experiência sexual, em uma noite que deixaria nela uma marca indelével. Em Memória de menina, mais de cinquenta anos depois, Ernaux mergulha no verão de 1958 para tentar acessar aquilo que gostaria de esquecer, mas que sabe estar na origem de quem ela se tornou, e também de seu trabalho como escritora. Com minúcia, ela tenta reconstruir a si mesma e o contexto da época para chegar ao coração da experiência tal como a viveu, e que a assombrará por tanto tempo. "Aquela menina de 58, que passados cinquenta anos é capaz de surgir e provocar um colapso interior, vive, portanto, em mim com sua presença escondida, irredutível. Se o real é aquilo que age, produz efeitos, segundo a definição do dicionário, essa menina não sou eu, mas ela é o real em mim. Uma espécie de presença real." É assim que Ernaux se dedica a alguns dos temas mais dolorosos de sua obra, decorrências da memória primordial que dá nome ao livro. Depois daquela noite, ela testemunhará no próprio corpo os efeitos do trauma: a interrupção súbita da menstruação e um transtorno alimentar — numa época em que não havia com o que nomeá-lo. A isso se somam outras dificuldades comuns às jovens de seu tempo: uma dolorosa tomada de consciência e internalização do seu lugar na sociedade, expressa no abandono das ambições acadêmicas e em angústias quanto ao futuro profissional. Ao mesmo tempo, a jovem Ernaux descobre O segundo sexo, de Simone de Beauvoir, e a dimensão política de seus problemas pessoais. Lemos o seu despertar para o feminismo, que a ajuda a encarar, mesmo que com limitações, sua condição: "ter recebido as chaves para entender a vergonha não confere o poder de apagá-la". Atenta à forma como os fatos históricos e as experiências vividas depois do verão de 1958 moldam sua visão sobre a época, Ernaux empreende uma das incursões mais profundas de sua constante reflexão sobre a temporalidade, fazendo de Memória de menina um ponto luminoso de sua obra.

Die Mutter verliert das Gedächtnis – mehr und mehr scheinen ihr die Familie, die Welt, das Leben abhandenzukommen. Annie Ernaux hält die Gespräche mit ihr fest, schreibt sie auf, intuitiv, aus der existenziellen Angst vor dem Verlust, wie gejagt von der Gewalt des Verfalls und der Erinnerungswucht an diese Kranke, die noch immer ihre Mutter ist. Mehr als ein Jahrzehnt bleiben diese Aufzeichnungen in der Schublade. Und doch entschließt sich Ernaux später, diese Seiten zu veröffentlichen, weil es nicht nur ein Bild ihrer Mutter geben soll: sondern die Vielheit der Wahrheiten. So wird die Chronik eines langsamen Abschieds und einer schrecklichen Zerstörung lesbar – aber auch die Pionierleistung Annie Ernaux‘, die schmerzhafte Suche nach der Sprache für eine Krankheit, die damals noch kaum beschrieben war. Annie Ernaux erzählt von ihrer Mutter und dem aussichtslosen Kampf gegen die Alzheimer-Erkrankung, von einer großen Liebe und der Zerstörungskraft des Vergessens. Und sie verewigt so, im Moment ihres Verschwindens, den Menschen, der ihr das Leben geschenkt hat.

Cinco anos depois de recompor a vida e a trajetória do pai em "O lugar", Annie Ernaux retorna à autossociobiografia, gênero que inaugurou e que a consagrou, para narrar as memórias que guarda de sua mãe, escritas nos meses seguintes à morte dela. Com a tarefa de articular uma narrativa "entre o familiar e o social, o mito e a história", Ernaux parte da mesma "linguagem neutra" de outros livros para escrever sobre a própria mãe, mas também sobre a vida de uma mulher. No entanto, a dor e a fragilidade do luto alteram essa equação de forma sutil, porém fundamental: em contato com a perda materna, o estilo seco assume um contorno visceral que vai direto ao coração das lembranças. À flor da pele, ela atenta para as muitas facetas da dor, desde as mais ínfimas. "Alguns pensamentos deixam um buraco em mim: pela primeira vez, ela não vai ver a primavera." Apesar disso, reconhece a dimensão social de seu luto: "perdi o último vínculo com o mundo do qual vim". Nascida no início do século 20, sua mãe foi operária desde os doze anos. Tinha orgulho do ofício e de buscar a independência. "Ir longe", assim Ernaux define o princípio que regeu a vida dessa mulher. Depois de se casar, abriu com o marido o café-mercearia onde trabalhou até a terceira idade. Leitora voraz e aberta para o mundo, estimulava os estudos da filha na tentativa de lhe prover o que nunca tivera. Quando, já viúva, vai viver com Ernaux e os netos, mãe e filha experimentam nas miudezas do cotidiano a distância que a ascensão social da filha singrou entre as duas. Com precisão cirúrgica, a autora recupera os detalhes dos gestos maternos, as expressões, a inquietude e a vivacidade que a mãe manteve até o fim da vida, numa casa de repouso, já acometida pelo Alzheimer. Sóbrio e comovente, este livro é peça central no quebra-cabeças do projeto da autora de escrever a vida. Nele é possível acompanhar não só a trajetória de uma mulher da classe trabalhadora, mas os sentimentos viscerais de sua filha: amor, ódio, admiração, ternura, culpa e um vínculo inabalável.

Published for the first time in a beautiful collectible edition, the essential lecture delivered by the 2022 recipient of the Nobel Prize in Literature, Annie Ernaux. «J’écrirai por venger ma race» It was as a young woman that Annie Ernaux first wrote these words in her diary, giving a name to her purpose in life as a writer. She returns to them in her stirring defense of literature and of political writing in her Nobel Lecture, delivered in Stockholm on December 7, 2022. To write of her own life, she asserts, is to “shatter the loneliness of experiences endured and repressed;” to mine individual experience is to find collective emancipation. Ernaux’s speech is a bold assertion of the capacity of writing to give people a sense of their own worth, and of one writer’s commitment to bearing witness to life, its joys and its injustices. Includes Annie Ernaux's Nobel lecture, her Nobel banquet speech, a congratulatory speech by Professor Anders Olsson, Chair of the Nobel Committee for Literature, and the Nobel opening address by Professor Carl-Henrik Heldin, Chairman of the board of the Nobel Foundation.

WINNER OF THE 2022 NOBEL PRIZE IN LITERATURE Annie Ernaux's most recent book, dazzling and breathtaking, published in France in 2022, is about her affair with a man 30 years her junior. “A sublime book.” —Elle “Once again the work of the writer Annie Ernaux appears as both a rigorous study of life and an experiment. These fragments of living, however evanescent, are precious, irreplaceable, like a skin that never fades.” —Caroline Montpetit in Le Devoir The Young Man is Annie Ernaux’s account of her passionate love affair with A., a man some 30 years younger, when she was in her fifties. The relationship pulls her back to memories of her own youth and at the same time leaves her feeling ageless, outside of time— together with a sense that she is living her life backwards. Amidst talk of having a child together, she feels time running its course, and menopause approaching. The Young Man recalls Ernaux as the “scandalous girl” she once was, but is composed with the mastery and the self-assurance she has achieved across decades of writing. It was first published in France in 2022.

Um dos livros de Annie Ernaux mais adorados pela crítica e pelo público, Paixão simples é também um dos mais ambiciosos por sua tentativa de dar conta da radicalidade da experiência de se apaixonar. Nas breves páginas deste relato profundamente humano, publicado pela primeira vez em 1992, a vencedora do prêmio Nobel de 2022 esmiúça o estado de enamoramento absoluto que experimentou quando, já divorciada e mãe de dois filhos crescidos, viveu um relacionamento com um homem casado. Durante os meses em que se relacionou com A., toda a existência da autora foi regida por um novo signo, que ela disseca com precisão e franqueza. "Graças a ele", afirma, "eu me aproximei do limite que me separa do outro, a ponto de às vezes imaginar que iria chegar do outro lado". Essa proximidade do limiar, tão própria do sujeito apaixonado, assume formas variadas no relato. A primeira fronteira a ser deixada para trás é a da razão, que cede espaço ao pensamento mágico por meio do qual se manifesta a expectativa agonizante de ser correspondida. Cada evento, palavra ou pessoa ao redor só tem interesse para Ernaux na medida em que a faz pensar em A. Cada minuto longe dele é uma espera que transcorre de forma diversa do ritmo da vida real. Tema recorrente na obra da escritora, o tempo em Paixão simples não obedece à lógica ou à História. "Para mim não havia essa cronologia em nossa relação, eu só conhecia a presença ou a ausência", eis o aspecto radical da paixão. Uma vez terminada a relação, o tempo entra em cena novamente, desta vez como índice do rastro deixado por um acontecimento marcante: "Estava sempre calculando, ''há duas semanas, cinco semanas, ele foi embora'', e ''no ano passado, nessa data, eu estava aqui, fazendo isso e aquilo''" [...]. Pensava que era muito estreito o limiar entre essa reconstituição e uma alucinação, entre a memória e a loucura". Verdadeira anatomia da alma apaixonada, este livro é também uma reflexão sobre o poder da escrita e um elogio ao luxo que é viver um grande amor.

A revelatory meditation on class and consumer culture, from 2022 Nobel laureate Annie Ernaux “A dryly charming look at the way the French live now, through the sharp eyes of its most acclaimed chronicler.”—Kirkus Reviews For half a century, the French writer Annie Ernaux has transgressed the boundaries of what stories are considered worth telling, what subjects worth exploring. In this probing meditation, Ernaux turns her attention to the phenomenon of the big-box superstore, a ubiquitous feature of modern life that has received scant attention in literature. Recording her visits to a store near Paris for over a year, she captures the world that exists within its massive walls. Through Ernaux’s eyes, the superstore emerges as “a great human meeting place, a spectacle”—a flashy, technologically advanced incarnation of the ancient marketplace where capitalism, cultural production, and class converge, dictating our rhythms of desire. With her relentless powers of observation, Ernaux takes the measure of a place we thought we knew, calling us to question the experiences we overlook and to gaze more deeply into ordinary life.

Premiul Nobel pentru Literatură 2022 „Una dintre cele mai bune cărți pe care le vei citi vreodată!" Deborah Levy La publicarea din Franța, în 2008, Anii a fost primită cu surprindere. Deși Annie Ernaux era deja de decenii o scriitoare iubită și premiată, Anii a reprezentat, în mult feluri, un nou început: atât un volum de memorii al unei întregi generații, dar și povestea unor oameni ce-și relatează istoria unică. Poate de aceea naratoarea cărții evită pronumele „eu", alegând să folosească „noi". Anii este o rememorare a perioadei 1941-2006, realizată cu ajutorul senzațiilor trecute și prezente, al fotografiilor, cărților, cântecelor, radioului, televiziunii, reclamelor, știrilor, totul contrastând cu însemnările de jurnal adunate de-a lungul a șase decenii. Cu acest roman total, care s-a sedimentat de-a lungul a trei decenii, Annie Ernaux își exploatează în mod magistral întreaga memorie." Le Monde „Anii constituie o revoluție, nu doar în arta autobiografiei, ci și în artă pur și simplu. Cartea lui Annie Ernaux îmbină memoriile, visele, faptele și meditațiile într-o evocare unică a vremurilor în care am trăit și încă trăim." John Banville „Anii este o meditație filosofică scrisă în ritmul unei curse nebunești de-a lungul deceniilor." Kapka Kassabova „Una dintre foarte puținele cărți cu adevărat mari din literatura contemporană." Emmanuel Carrère

Premiul Nobel pentru Literatură 2022 „Un monument închinat pasiunilor care sfidează orice explicație simplă." The New York Times Book Review Anulând granițele dintre ficțiune și memorialistică, naratoarea anonimă din Pasiune simplă documentează reacțiile, dorințele, umilințele unei femei consumate timp de doi ani de pasiunea pentru un străin căsătorit. Fiecare cuvânt, întâmplare ori persoană ceu00adi iese în cale îi prilejuiește o legătură cu cel iubit ori îi provoacă o indiferență glacială. Nu există cale de mijloc, așa cum luciditatea extremă nu oferă scăpare din fața acestei pasiuni mistuitoare. În Confesiunea adolescentei, naratoarea readuce la viață vara anului 1958, când su00ad-a dăruit pentru prima oară unui bărbat. Abia împlinise 18 ani, iar bărbatul a preferat su00ad-o uite și să-u00adși continue viața ca și când nimic nu s-u00adar fi întâmplat. După 50 de ani, scriitoarea își dă seama că s-u00adar putea întoarce la fata de atunci, pe care încercase din răsputeri su00ad-o uite. În cursul acestui proces, va descoperi că acea fată care fusese cândva este originea vitală, violentă și dureroasă a identității ei de scriitoare. „Succesul nu înseamnă mai nimic pentru mine. Nu are aproape nicio influență asupra a ceea ce fac sau asupra felului în care mă privesc pe mine însămi. Trăiesc pentru a scrie. Mare parte a timpului scriu aici, în casa mea. Câteodată mă întreb dacă nu cumva am ratat ceva subordonând totul scrisului. Dar poate acesta e motivul pentru care mă aflu aici." Annie Ernaux „Annie Ernaux este autoarea uneia dintre cele mai importante opere din literatura franceză." Édouard Louis „Annie Ernaux este o memorialistă atipică: își abordează memoria cu neîncredere... Ea nu dezgroapă trecutul, nu afirmă că ar avea acces la el, ci mai curând îl accesează selectiv." Madeleine Schwartz, The New Yorker „Încă o explorare plină de emoție, de onestitate neînfricată a dorinței feminine, a rușinii și a pasiunii intelectuale, purtând semnătura incomparabilei Annie Ernaux." Sigrid Nunez

Ein Sonntag im August 1950, die kleine Annie spielt draußen im Garten, ihre Mutter steht am Zaun und plaudert mit der Nachbarin. Eine folgenreiche Plauderei, denn so erfährt Annie, dass ihre Eltern vor ihrer Geburt bereits eine Tochter hatten, die sechsjährig an Diphtherie gestorben war. Über diese Schwester wird Annie von ihren Eltern niemals wieder ein Wort hören und sie wird ihrerseits niemals nach der Verstorbenen fragen. Doch auch dieses dauerhafte Beschweigen formt eine Geschichte und verleiht der toten Schwester – dem anderen Mädchen – eine Gestalt. Und es prägt Annies Persönlichkeit und Charakter, die Identität der Nachgeborenen. Vier oder fünf Fotografien, das Grabmal, einige wenige Gegenstände, ein paar Murmeln – darüber versucht Annie Ernaux Jahrzehnte später dem Leben ihrer ungekannten Schwester schreibend auf die Spur zu kommen. Annie Ernaux hat einen Brief an ihre Schwester geschrieben, die sie nicht hat kennenlernen können – einen Brief von überwältigender Klarheit und zarter Traurigkeit, über Trennendes und Gemeinsames, über Kindheit und Geschichte und über Schicksalsschläge, die eine Familie auf immer verändern.

Winner of the 2022 Nobel Prize in Literature Originally published in 1977, Do What They Say or Else is the second novel by French author Annie Ernaux. Set in a small town in Normandy, France, the novel tells the story of a fifteen-year-old girl named Anne, who lives with her working-class parents. The story, which takes place during the summer and fall of Anne’s transition from middle school to high school, is narrated in a stream-of-consciousness style from her point of view. Ernaux captures Anne’s adolescent voice, through which she expresses her keen observations in a highly colloquial style. As the novel progresses and Anne’s feelings about her parents, her education, and her sexual encounters evolve, she grows into a more mature but also more conflicted and unhappy character, leaving behind the innocence of her middle school years. Not only must she navigate the often-confusing signals she receives from boys, but she also finds herself moving further and further away from her parents as she surpasses their educational level and worldview.

WINNER OF THE 2022 NOBEL PRIZE IN LITERATURE The diary of one of France’s most important, award-winning writers during the year she had a passionate and secret love affair with a Russian diplomat Getting Lost is the diary Annie Ernaux kept during the year and a half she had a secret love affair with a younger, married man, a Russian diplomat. Her novel, Simple Passion, was based on this affair, but here her writing is immediate, unfiltered. In these diaries it is 1989 and Annie is divorced with two grown sons, living outside of Paris and nearing fifty. Her lover escapes the city to see her there and Ernaux seems to survive only in expectation of these encounters, saying “his desire for me is the only thing I can be sure of.” She cannot write, she trudges distractedly through her various other commitments in the world, she awaits his next call; she lives only to feel desire and for the next rendezvous. When he is gone and the desire has faded, she feels that she is a step closer to death. Lauded for her spare prose, Ernaux here removes all artifice, her writing pared down to its most naked and vulnerable. Getting Lost is as strong a book as any that she has written, a haunting, desperate view of strong and successful woman who seduces a man only to lose herself in love and desire.

Küçük bir kafe-bakkal işleten anne babanın etrafında şekillenen mutlu bir çocukluk, okul hayatı, yeni bir sosyal çevre, yabancılaşma, sınıf atlama arzusu, onaylanma ihtiyacı, öfke patlamaları, utanç, kürtaj... Seneler’e uzanan oto-sosyobiyografi yazınının da habercisi olan Boş Dolaplar, iki ayrı dünya –eğitimsiz işçi sınıfı ve eğitimli burjuva sınıfı– arasında sıkışıp kalmış, okul yaşamındaki başarılarıyla ailesinin temsil ettiği her şeye karşı kendini yeniden inşa etmeye çalışan genç bir kızın, Denise Lesur’ün hikâyesi. Ernaux, ne olmak istediğinden ziyade ne olduğuyla cebelleşmek zorunda kalan, toplumsal yükseliş sancıları çeken otobiyografik karakteri Denise’in yaşamını anlatırken her zamanki gibi sakınmasız ve cesur. “Ernaux’nun kitapları birer itiraf değil, bir tür kişisel epistemolojidir... Onları okumak, o anlaşılmaz, acı verici, zaruri ‘oluş’ sürecini anlama girişimidir.” The New Yorker “Boş Dolaplar, 1950’li yıllarda Fransa’daki sınıf sisteminden ve bir kadının sınıf atlamak, geçmişini unutmak için verdiği mücadeleden daha fazlasıdır. Bu roman, kültürel anlamda haklarından mahrum bırakılmışların kendi sesleriyle konuşmasına, gerek konusu itibarıyla gerek edebî biçimiyle, unutulmaz bir katkı sunuyor.” The Bloomsbury Review

"Em 1963, Annie Ernaux, então uma estudante de 23 anos, engravida do namorado que acabara de conhecer. Sem poder contar com o apoio dele ou da própria família numa época em que o aborto era ilegal na França, ela vive praticamente sozinha o acontecimento que tenta destrinchar neste livro quarenta anos depois, quando já é uma das principais escritoras de seu país. Com a ajuda de entradas de seu diário e de memórias há muito guardadas, Ernaux reconstrói seu périplo solitário para realizar um aborto clandestino. Ao refletir sobre a onipresença da lei e seu imperativo sobre o corpo feminino, Ernaux nos apresenta mais uma face da mescla indissociável do íntimo e do coletivo tão característica de todo o seu percurso literário. Quando por fim encontra uma “fazedora de anjos” disposta a realizar o serviço, a jovem acaba na ala de emergência de um hospital. Anos se passam sem que ela tenha coragem de revisitar o episódio. Em sua relação radical com a escrita, porém, Ernaux encontra o caminho para falar publicamente de seu aborto e fazer da literatura uma profissão de fé, que comove pela honestidade cortante: “o verdadeiro objetivo da minha vida talvez seja apenas este: que meu corpo, minhas sensações e meus pensamentos se tornem escrita, isto é, algo inteligível e geral, minha existência completamente dissolvida na cabeça e na vida dos outros".--

Tous les livres que j''ai écrits ont été précédés d''une phase, souvent très longue, de réflexions et d''interrogations, d''incertitudes et de directions abandonnées. À partir de 1982, j''ai pris l''habitude de noter ce travail d''exploration sur des feuilles, avec des dates, et j''ai continué de le faire jusqu''à présent. C''est un journal de peine, de perpétuelle irrésolution entre des projets, entre des désirs. Une sorte d''atelier sans lumière et sans issue, dans lequel je tourne en rond à la recherche des outils, et des seuls, qui conviennent au livre que j''entrevois, au loin, dans la clarté. A. E. Parallèlement à ses romans, Annie Ernaux tient un journal d''avant-écriture ; une sorte de livre de fouilles, rédigé année après année, qui offre une incursion rare de « l''autre côté » de l''œuvre. Plongé au cœur même de l''acte d''écrire, le lecteur devient témoin du long dialogue de l''autrice avec elle-même : la pensée taillée au couteau, des idées en vrac, des infinitifs en mouvement ; des associations de mots, de morceaux de temps, et de confidences. Pour la réédition de L''atelier noir, Annie Ernaux a souhaité augmenter l''ouvrage de pages inédites de son journal de Mémoire de fille.

"Jag ville glömma den flickan. Glömma henne på riktigt, det vill säga, sluta längta efter att skriva om henne. Sluta tänka att jag borde skriva om henne, hennes längtan, hennes galenskap, hennes dumhet och högmod, hennes hunger och hennes blod som sinade. Jag lyckades aldrig." I En flickas memoarer söker Annie Ernaux sig tillbaka till sommaren 1958, som hon tillbringade som ledare på ett sommarkollo i Normandie. Hon återvänder till sin första natt med en man. För honom betyder natten ingenting, för henne alldeles för mycket. I akten lämnade hon kvar sin egen vilja och hon känner sig nu plötsligt som en slav utan ägare. Sextio år senare inser hon att hon kan sudda ut åren som gått för att undersöka den unga kvinna som en gång var hon. Genom att skriva En flickas memoarer, som tar henne tillbaka till de outplånliga minnena från den sommaren 1958, hittar Ernaux ursprunget till hela sitt skrivande liv. Ett ursprung som är levande, våldsamt och smärtsamt och som är byggt på skam, våld och svek.

Seneler çeşitli imgeler, fotoğraflar, dönemin gazete haberleri, popüler şarkıları, filmleri, reklamları, sloganları, siyasi gelişmelerinden hareketle 1940’lardan 2000''li yıllara uzanan deneysel bir metin, bir tür toplumsal kronik. En mahrem anılarına, hayatındaki önemli dönemeçlere kendi kuşağının hikâyesini de dahil edip tarihin kaydını tutan ve bunu yaparken klasikleşmiş otobiyografi yazınının dışına çıkan Ernaux, anlatının merkezine kendini koymaktan bilhassa kaçınıp bireysel tarihiyle kolektif tarihi bir araya getiriyor. Sınıf çatışması, kadın çalışmaları gibi konulara da yer vererek toplumsal bir bellek yazını oluşturuyor. “Okumanız gereken en iyi kitaplardan biri.” Deborah Levy “Seneler yalnızca otobiyografi yazını için değil, sanat için de devrim niteliğinde.” John Banville

Dit boek is een collectieve autobiografie van onze tijd. Het vertelt het verhaal over de periode 1941-2006 door de lens van het geheugen, van tegenwoordige en herinnerde indrukken, culturele gewoonten, taal, foto’s, boeken, liedjes, radio, televisie, reclame en krantenkoppen. Annie Ernaux slaagt erin een vorm te vinden die zowel subjectief als onpersoonlijk, particulier als collectief is, een nieuw genre in feite, dat beoogt het verleden te vangen. Als vermenging van autobiografische fictie en sociologie is De jaren ‘een Op zoek naar de verloren tijd van ons tijdperk van mediadominantie en consumentisme’ (The New York Times), een monumentale bijdrage aan de twintigste-eeuwse Franse geschiedenis zoals weerspiegeld in het leven van één vrouw.

WINNER OF THE 2022 NOBEL PRIZE IN LITERATURE A Frozen Woman charts Ernaux's teenage awakening, and then the parallel progression of her desire to be desirable and her ambition to fulfill herself in her chosen profession - with the inevitable conflict between the two. And then she is 30 years old, a teacher married to an executive, mother of two infant sons. She looks after their nice apartment, raises her children. And yet, like millions of other women, she has felt her enthusiasm and curiosity, her strength and her happiness, slowly ebb under the weight of her daily routine. The very condition that everyone around her seems to consider normal and admirable for a woman is killing her. While each of Ernaux's books contain an autobiographical element, A Frozen Woman, one of Ernaux's early works, concentrates the spotlight piercingly on Annie herself. Mixing affection, rage and bitterness, A Frozen Woman shows us Ernaux's developing art when she still relied on traditional narrative, before the shortened form emerged that has since become her trademark.

WINNER OF THE 2022 NOBEL PRIZE IN LITERATURE "My father tried to kill my mother one Sunday in June, in the early afternoon," begins Shame, the probing story of the twelve-year-old girl who will become the author herself, and the single traumatic memory that will echo and resonate throughout her life. With the emotionally rich voice of great fiction and the diamond-sharp analytical eye of a scientist, Annie Ernaux provides a powerful reflection on experience and the power of violent memory to endure through time, to determine the course of a life.

Cuando nos salimos del camino marcado, las distancias con quienes nos rodean a veces son insuperables. En abril de 1967, la autora y protagonista, por entonces joven aspirante a profesora de secundaria, supera el examen de capacitación en un liceo de Lyon para orgullo (y recelo) de su padre, antiguo obrero que, procedente del medio rural y tras trabajar duramente, ha acabado convertido en propietario de un pequeño comercio en las provincias. Para ese padre, todo eso significa otro paso adelante en su difícil ascenso social; sin embargo, poco le dura esta satisfacción, ya que fallece dos meses después. Padre e hija han traspasado sus respectivos «lugares» dentro de la sociedad. Pero se han mirado entre sí con suspicacia, y la distancia entre ambos ha ido tornándose cada vez más dolorosa. El lugar se centra, pues, no sólo en los complejos y prejuicios, los usos y las normas de comportamiento de un segmento social de límites difusos, cuyo espejo es la culta y educada burguesía urbana, sino también en la dificultad de habitar en un espacio propio dentro de la sociedad.

I samband med utgivningen av Åren publicerar Norstedts två av Annie Ernaux tidiga böcker i en klassikerutgåva. Dessa två texter om författarens föräldrar ger en förhistoria till den tid som beskrivs i Åren, författarens egen livsteckning. Annie Ernaux far dog exakt två månader efter att hon tagit lärarexamen. I Min far närmar hon sig fadern - denna outbildade, hårt arbetande, känslokalla man - och den skam han bar med sig sedan barndomens fattigdom och utsatthet, i ett Frankrike som känns oerhört avlägset, men som faktiskt bara ligger två generationer bort. Kvinnan är en gripande uppgörelse med mödrar och döttrar, ungdom och åldrande, drömmar och verklighet. När författarens mor dör i alzheimers påbörjar hon en resa bakåt i tiden och för att försöka fånga den riktiga kvinnan, hon som existerade oberoende av dottern.

Åren är en berättelse om tiden mellan 1941 till 2006, från författaren Annie Ernaux uppväxt i en arbetarklassfamilj i Normandie, via katolsk privatskola, till tiden som lärare i litteratur i Paris, förortslivet, de två sönerna och slutligen skilsmässan. Men det är inte en genomsnittlig självbiografi, utan ett slags egensinnigt kollektivt minne. Ernaux uppfinner en ny stil som är subjektiv och opersonlig, privat och allmän, och en ny genre - den kollektiva självbiografin - för att på så sätt fånga tidens gång. Ernaux behandlar teman som den katolska prydhetens kollaps, sekulariseringens framfart, p-pillret, abortfriheten och kvinnans frigörelse. Ett annat viktigt tema är hur vi lämnat skammen bakom oss och gått in i ett allt extremare konsumtionssamhälle. Vi kan läsa Annie Ernaux oslagbart träffsäkra essä över samtiden, efterkrigstidens Europa, närmast som ett lackmuspapper över var vi befinner oss idag: i en tid av klasskillnader, populism, sönderfallande landsbygd och alienering. Åren har jämförts med Marcel Prousts stora minnesarbete På spaning efter den tid som flytt , men ur ett folkligt, kvinnligt och samtida perspektiv.